06 septembrie 2005

revista 22, #5

Interesant ca, in timp ce statul roman plateste din greu stalinistii din fruntea institutiilor culturale romanesti, Revista 22 critica Regatul Unit pt. ca a platit ajutoare sociale fundamentalistilor imigranti, respectindu-le si dreptul de libera exprimare. (Traian Ungureanu - "F**k You! (mesaj de la Londra)", Revista 22, nr. 801, p.10, Un oarecare Gleeson) Problema e aceeasi, lipsa de integrare, in cazul Angliei a strainilor, in cazul Romaniei a marii majoritati a populatiei care nu are drepturile politice si economice necesare unei vieti decente si care sustine socialismul pt. ca de asta depinde si numai asta stie. Traian Ungureanu, in "Victoria, Regina Scuzelor" din Revista 22, nr. 802, p.10, sustine un raspuns dur impotriva terorismului, fara nici o analiza a cauzelor si evident, a solutiilor pe termen lung. Aveti dreptate, D-le Ungureanu, pe de o parte, a fost ignorarea societatii, cu respectarea drepturilor, pe de alta cei cu baloanele. Amindoua taberele au dreptate. Cei care au respectat drepturile fundamentale ale omului si au oferit asistenta sociala si drept de libera exprimare fundamentalistilor au dreptate. Cei care arunca baloane au si ei dreptate. Dar au dreptate numai impreuna. Si ambele tabere gresesc, cind sint separate. Imigrantii ar fi trebuit sa fie integrati cu adevarat, in cultura si societatea britanica. Englezii au crezut ca imigrantii islamisti nu contribuie cu nimic la mersul societatii, ca pot fi lasati afara, cu prostiile lor, dar s-au inselat. Mark Knopfler a fost si el profesor de scoala (o meserie f. neplacuta si prost platita), dar nu a pus bombe pt. ca era educat dupa principiile occidentale si stia ca are o sansa la un milion sa reuseasca, la fel ca orice alt profesor. Islamistul a primit si el o bursa, dar in Pakistan. Un raspuns violent din partea Occidentului, fara o strategie clara de rezolvare a problemei prin educatie si integrare sociala, ar fi sinucigas pt. civilizatie. Asemenea programe de educatie au existat in SUA, in cazul unor ghetouri la fel de indepartate de Occident ca si Romania, si au avut un succes extraordinar, mai ales dupa corectarea primelor erori, pina in momentul in care au fost oprite din lipsa de bani. (Experimentul a fost platit din fonduri particulare.) Se stie deja destul de mult, si se doreste destul de putin, nu-i asa, D-le Ungureanu?

Legea lustratiei nu poate fi aplicata fara o justitie eficienta. In situatia de acum, probabil ca singurul afectat de legea lustratiei ar fi Liiceanu, caruia i s-ar gasi un dosar contrafacut, aruncat de cineva pe Calea Victoriei. Mai intii ne modernizam, apoi obtinem rezultatele dorite. Nu merge invers.

revista 22, #4

Opinia mea este ca lucrurile stau asa:

In '45, intelectualii erau in jur de 7%. Se adauga ofiterii, micii intreprinzatori, functionarii, care fac, in total, in jur de 15%. Restul erau tarani, intr-o tara in care orasele erau locuite mai mult de straini. Cind a venit comunismul, cei 15%, care reprezentau sansa de modernizare a tarii, au disparut, mai ales prin asasinat. Dar reactia lor a fost, normal, nationalista. Au devenit si ei extremisti, in fata atacului extrem. Era normal, pt. ca nu aveau un raspuns fiabil pe termen scurt. Nu isi puteau transmite mesajul in mod nonviolent. Nu asta s-a intimplat in tarile care au format Grupul de la Visegrad. Acolo clasa de mijloc cu valori democratice era majoritara. Comunistii au omorit chiar mai putin, dar mesajul, educatia, spiritul unei societati mic-burgheze A FOST TRANSMIS generatiilor urmatoare, pina astazi. De ce sa te sacrifici, daca valorile tale sint oricum salvate? Sovieticii venisera prea tirziu, intelegeti? In Romania, insa, 80% erau in afara istoriei. Ei nu traiau in acelasi sistem social si moral cu elita. Ca sa ii faci responsabili, trebuie sa-i integrezi. Culegatorii si vinatorii nu stiu de curtea de la Haga. Nu le pasa de Sighet. Nu e tribul lor. De aceea, greseala intelectualilor care se ocupa de Sighet in sens national, politic, in loc sa se ocupe de functionarea justitiei si a altor institutii ale statului, in timp ce oameni care muncesc calificat 18 ore pe zi nu au de mincare si copii cersesc la semafoare, este simetrica cu a celor care nu sint interesati de Sighet si regreta comunismul. (Nu ma refer aici la Presedinte, care e politician, nu ignorant.) Nici voi, nici ei, nu stiti sa traiti impreuna, nu vedeti sistemul, ci doar scara blocului.

Asta vroiam sa spun.

revista 22, #3

Astazi, Ruxandra Cesereanu - "Ce stie si ce nu stie presedintele Basescu despre Gulagul romanesc"

in Revista 22, nr. 802, p.16.

De afara se vede rau. Pareti un grup de copii infricosati care, ascunsi in spatele unui copac gros, il tot incurajati pe unul mai inalt si mai indraznet (Basescu) sa se duca sa vada ce este in casa cu stafii. Stafii sint destule, bineinteles.

Dar din punct de vedere social, politic, cetatenesc, trebuie sa iau acest articol in serios. Pentru ca este o catastrofa. In Romania, in acest moment se moare de foame din cauza socialismului. Acesta se manifesta prin descurajarea initiativei particulare si printr-un urias sector de stat care consuma fara rezultate. Avem universitati, Academie, centre de cercetare istorica, sociologica, a comunismului, multe platite de stat. Membrii acestor institutii baleiaza, majoritatea, cu eleganta, intre sustinerea unei ideologii de tip nationalist - fascist si a unei ideologii socialiste, daca nu chiar comuniste. Populatia, complet needucata economic, asteapta un sef de stat providential care sa faca socialismul rentabil. Da, dar iata, avem si intelectuali. Ei ne vor ajuta. In primul rind, trebuie sa ne lamurim in privinta comunismului. (Si n-ar fi rau deloc sa se intimple asta.) Ce solutie propun intelectualii? Presedintele sa infiinteze o comisie care sa cerceteze problema! O comisie platita de stat, poate ca cei care deja au muncit atita in celelalte institutii bugetare vor mai gasi un loc unde sa se desfasoare pe banii statului, poate altii noi vor intra pe rol, doar au venit ai nostri. O comisie centrala, inchisa, numita in mod autoritarist o data pt. totdeauna, si care nu raspunde in fata nimanui. O adevarata comisie socialista, Doamnelor si Domnilor, care va comenta comunismul… insa foarte putin.

Si mai rau, presedintele are, potrivit constitutiei, rolul de mediator, de garant al institutiilor statului, al drepturilor fundamentale, are in grija siguranta statului si e activ in politica externa. Cred ca parlamentul, prin cei doi leaderi ai lui, ar trebui sa infiinteze comisia. (N-ar fi trebuit sa ne preocupe anticipatele? Justitia, care n-a arestat pe nici un alegator care a votat de mai multe ori? Cum va ajuta Tariceanu pe sinistrati daca justitia nu aresteaza hotii? Se va duce personal la fiecare, ca in Evul Mediu?) De ce tocmai presedintele? In opinia mea, pt. ca e mai-marele locului. Reflexul feudal functioneaza perfect.

Sa invatam democratia. Sa folosim institutiile. In primul rind, ar trebui sa cerem agresiv un raport al cheltuielilor statului cu institutiile care ar fi trebuit sa cerceteze comunismul si sa afle ce ni s-a intimplat: universitati de stat cu activitate in cercetare, Academia, multele centre capusa. Si sa le cerem rezultatele. Sa sustinem introducerea unor examene regulate si publice pt. membrii acestor institutii. Sa le facem sa mearga. Sa plateasca pe termen de 6 luni - 1 an pe cei care fac intr-adevar ceva in sensul dorit de noi. Sa obtinem un raport documentat stiintific, cu argumente clare si imbatabile, care sa ofere intr-adevar o vedere generala dar, in acelasi timp, greu de rasturnat a comunismului. Tinerii si multi batrini inteleg foarte greu ce inseamna comunismul. Si mie, care l-am trait, nu imi vine uneori sa cred ca mi s-a-ntimplat ce mi s-a-ntimplat atunci. Si eu, care nu sustin comunismul, doresc statisticile. Doresc un raport sistematic. Stiti ca eram printre ultimii din Europa (Rusia inclusa) ca numar de apartamente construite pe an pe suta de mii de locuitori (cel putin in anii '60) (si fara contraceptionale). Stiti cum "se dadeau" apartamentele? Poate stiti prea bine. Stiti ca Anglia arata ca un parc (si terenurile agricole, si orasele. N-am vazut un bloc de locuinte.) desi are o densitate a populatiei dubla fata de Romania? Stiti ca d.p.d.v. al numarului de studenti la suta de mii de locuitori eram sub Albania si deasupra Mongoliei (tot in anii '60, cel putin.)? Vi se pare neimportant?

A doua zi dupa publicarea unui asemenea raport, posturile tv vor cita fragmente scoase din context si vor incepe campania cunoscuta de minciuni. Trebuie sa existe o echipa bine pregatita care sa raspunda, tot la posturile tv, si sa argumenteze raportul fara sa adoarma pe nimeni. Acesta ar fi momentul in care raportul, si semnarea sa de catre Presedinte, ar dobindi un sens.

Sau nu stie, sau nu doreste. Pt. ca daca 22 reuseste in campania sa antiprezidentiala (si, frumos, de pe pozitii feudale), cine va incuraja reforma? Tariceanu, Nastase si … Vacaroiu, parca, e presedinte de camera? Asta este, D-na Ruxandra Cesereanu sau nu stie, sau nu doreste. Mai bine ca nu stiu.

Gulagul romanesc, din pacate, nu este o problema de interes public in Romania. O puteti face o problema de interes public, astfel:

1. faceti democratia si economia sa functioneze. Institutiile statului trebuie sa functioneze, a.i. majoritatea cetatenilor sa aibe de mincare si sa aibe o demnitate personala;

2. studiati comunismul dincolo de asasinarea elitei interbelice romanesti; majoritatii nu ii pasa si nu i-a pasat de elita. Cred ca intelectualii sint primii care trebuie sa se intereseze de majoritate, pt. ca si majoritatea sa inceapa sa se intrebe ce s-a intimplat atunci.

3. oferiti un studiu stiintific cuprinzator, care sa poate fi inteles de populatie. Nu comisia trebuie sa fie stiintifica, D-na Cesereanu, ci studiul. Nimeni nu-l contesta pe Tismaneanu. Va dati seama cum ar arata Presedintele intr-o buna dimineata in Parlament spunind ca a citit o carte azi noapte, si apoi a scris o declaratie pe care vrea s-o citeasca? Cui s-o citeasca? Nu exista fond comun de cunostinte, nu exista vocabular comun pt. ca o asemenea declaratie sa fie inteleasa de 87% din populatie. Sinteti atit de izolata de majoritatea populatiei, incit nici nu va lipseste comunicarea cu acestia, nici nu observati ca procentul celor interesati de Gulag este si a fost infim in societatea romaneasca.

20 iulie 2005

revista 22, #2

Am citit cu mare placere articolul D-lui Catalin Avramescu, "Falsul principiu al <<independentei justitiei>>", din "Revista 22", numarul 801, p.7.

In opinia mea, este bine sa existe institutii autonome, adica institutii care nu primesc ordine de la executiv, dar respecta legea special scrisa pt. definirea amanuntita a modului lor de functionare. Aceasta s-ar potrivi, cred eu, bancii centrale si agentiei de administrare a fondurilor publice pt. sistemul de sanatate. Daca functionari ai acestor institutii incalca legea, ei pot fi urmariti in justitie. Aceasta nu se aplica si justitiei. Ea ar trebui sa fie autonoma, dar cine aplica legea in cazul incalcarii ei de catre functionarii din judecatorii? In acest punct, sint de acord cu Dl. Avramescu in ideea ca numai Parlamentul, ca reprezentant al cetatenilor, poate, eventual cu o majoritate de doua treimi, sa preia functia de judecator suprem si sa aplice legea chiar si functionarilor din justitie. Asadar, Parlamentul, si nu o curte de noua oameni, numita de oricine si pe orice criterii. Solutia curtii nu este numai ilogica, potrivit argumentelor D-lui Avramescu, dar si nedemocratica, dupa cum remarca si Dinsul, si, in plus, nu este nici viabila, deoarece noua oameni nu-si pot impune vointa impotriva unei majoritati de mai multe milioane de cetateni, fara un aparat represiv foarte puternic. Vointa cetatenilor trebuie intr-adevar, dupa mai multe verificari, dupa mai multe etape de votare, transpusa in realitate. Astfel, cetatenii devin responsabili in deciziile lor politice, iar societatea poate gasi un sens bazat pe un compromis solid. Autorul Constitutiei Romaniei a uitat, evident, acest amanunt. Avem, potrivit Constitutiei, noua tatuci.

Daca imi raspundeti, sau chiar transmiteti scrisoarea mea D-lui Avramescu, s-ar putea sa apara un dialog social.

Din pacate, in privinta interviului D-lui Basescu, din p.8-9 a aceluiasi numar, nu pot fi de acord cu pozitia „Revistei 22”. E prima data cind se intimpla acest lucru intr-o problema fundamentala. De exemplu, in opinia mea, pentru prima data dupa ’89, avem o mass-media cit de cit echilibrata. Si mai important, apare in sfirsit un dialog intre putere si opozitie, un dialog cit de cit decent (unde sint acuzatiile de violator impotriva candidatilor la presedintie?...), si chiar vad aparind o viata politica demna de acest nume, bazata pe manevre politice in mare parte publice, bazate pe citirea atenta a legilor si nu pe incalcarea lor. Cel mai important mi se pare insa refuzul unei declaratii de condamnare a comunismului. Dl. Basescu afirma de mai multe ori ca el personal stie cum a fost comunismul. Totusi, ca presedinte, ca sa poata semna un asemenea document, ar trebui sa se puna in fruntea unei largi parti a populatiei care are aceeasi opinie, sau macar sa fie sprijinit de un grup puternic de intelectuali care sint capabili sa argumenteze si sa explice semnificatia declaratiei. Ori asa ceva nu exista in Romania. Din pacate, la nivel profund, intelectualii romani sufera, la fel ca si societatea, de acelasi bizantinism, in sensul de lipsa de sistem, de lipsa unor reguli clare care trebuie si chiar sint aplicate, si de lipsa de deschidere fata de cei din afara grupului. (Cele citeva virfuri ies cu atit mai mult in evidenta.) In consecinta, aceste reguli care lipsesc nu pot fi discutate si imbunatatite! Din pacate, nici redactia 22 nu face exceptie de la regula. De aici rezulta si lipsa raspunsului la scrisorile mele, si acuzatia de autoritarism adusa D-lui Basescu (culmea, Basescu e destul de hotarit IN CADRUL LEGII, dar reporterul nu poate face distinctia), poate mai rasunatoare decit cea adusa D-lui Nastase, si nivelul scazut al unor pagini din 22, si lipsa oricaror critici din rubrica de corespondenta, si lipsa dialogului social, si, in consecinta, inaintarea formidabil de lenta a societatii romanesti, si lipsa raportului sistematic cerut de Dl. Basescu.

25 iunie 2005

Cearta cu pmb

Tintarii au reaparut. Mai exista programul contra tintarilor? Daca da, ar trebui sa ne anuntati cind se imprastie substantele respective. Stiu o persoana care era sa moara din cauza ca avea geamul deschis in noaptea cind s-au imprastiat substantele, si avea astm sau asa ceva.

Bugetul primariei ar trebui afisat pe site. E cea mai importanta informatie privind activitatea primariei. Sau poate tocmai de aia.

Imi este neclara politica primariei in privinta transportului in comun:

* sau nu permiteti transport in comun oferit de firme particulare, pt. ca va plac monopolurile de stat bine subventionate, transportul infect si aglomeratia infernala (cine are ceva cu roti si motor, il prefera transportului public => aglomeratie si poluare). Atunci, de ce exista Maxi Taxi?

* sau permiteti transportul in comun oferit de firme particulare, dar sa fie una singura (de ex., Maxi Taxi), aleasa de Dv. intr-un fel.

13 iunie 2005

Realitatea TV

FAPT: La sfirsitul anului 2004 leul s-a apreciat pe neasteptate, in scurt timp si semnificativ dupa 15 ani de scadere continua, intrerupta de unele cresteri neimportante. BNR a anuntat ulterior ca aceasta se datoreaza interventiei sale pe piata (BNR a vindut dolari/euro din rezerva sa si a cumparat lei, in cantitate relativ mare si intr-o perioada scurta).

CORUPTIE: Exista cel putin o persoana care stia din vreme de aceasta schimbare a cursului de schimb leu/dolar (euro), si anume persoana care a luat decizia interventiei pe piata valutara a BNR. Aceasta persoana putea sa imprumute o suma mare de bani in dolari sau euro si sa foloseasca aceasta suma ca sa cumpere lei inainte de aprecierea leului. Dupa aprecierea leului, aceasta persoana putea schimba leii inapoi si sa isi plateasca datoria, raminind cu un profit substantial. Acest profit este, practic, dar nu stiu daca si juridic, furat din rezerva de valuta a BNR, deci de la cetatenii romani. EXEMPLU: P = functionarul de stat care ia decizia interventiei BNR pe piata valutara. Cursul de schimb leu/dolar = 3/1 (lei noi, pentru simplificare). P se imprumuta cu $10.000.000. P cumpara cu acestia 30.000.000 lei (lei noi). Dupa citeva zile, cursul leu/dolar = 2/1. P cumpara $15.000.000. $10.000.000 ii primea de la piata, dar $5.000.000 sint cadou de la BNR. Returneaza $10.000.000. Ramine cu $5.000.000, care inainte erau la BNR. Fiind functionar important in domeniul bancar, P stie cum sa se imprumute cu sume mari pe citeva zile (de fapt, creditorul risca putin, deoarece banii pot fi depusi intr-un cont din care P sa nu-i poata scoate fara aprobarea creditorului, mai mult, P poate garanta creditul cu o suma relativ mica de bani care ar acoperi o posibila pierdere in cazul devalorizarii leului). De asemenea, P stie citi lei poate cumpara in prima zi fara sa influenteze prea mult piata valutara din Romania.

EFECTELE asupra economiei sint negative: toate contractele care depind direct sau indirect de cursul de schimb leu/dolar (euro) sint contestate de una dintre parti. Agentii economici (indivizi si firme) nu isi pot planifica activitatea. Incepe o lupta intre BNR si agentii economici din Romania. Sa zicem ca agentii economici isi tin economiile in euro. BNR intareste leul si agentii economici pierd cind sint nevoiti sa cumpere lei ca sa isi faca platile. Daca agentii economici economisesc in lei, BNR poate ieftini leul (inflatie). Banii pierduti de agentii economici se regasesc in buzunarele celor care stiau din timp cum va varia cursul leu/dolar (euro). Economia romaneasca, adica rezidentii romani, pierd mult mai multi bani decit cistiga P, deoarece economia devine INEFICIENTA. Multi bani, adica munca, se pierd.

DEMOCRATIILE AVANSATE: Piata valutara a fost lasata, la un moment dat, libera. Cursul fluctua relativ rapid in jurul unei valori medii. Valoarea medie varia lent in timp. Fluctuatia rapida in jurul valorii medii stinjenea agentii economici (indivizi si firme). A fost luata hotarirea ca banca centrala sa cumpere si sa vinda valuta a.i. sa fixeze cursul de schimb la valoarea sa medie. Valoarea medie e fixata de piata. Rezervele de valuta ale bancii centrale variaza si ele in jurul unei valori medii, in timp ce banca centrala le foloseste pt. stabilizarea cursului.

SCUMPIREA ENERGIEI

In mod normal, energia se tranzactioneaza pe piata libera, la un pret mondial. Preturile locale pot varia in functie de costul transportului si de alti factori.

In Romania, insa, energia este subventionata de stat. Consumatorul cumpara energia la un pret mai mic decit cel impus de piata libera. De aceea, consumatorul din Romania cumpara mult mai multa energie decit ar fi cumparat la pretul adevarat. La sfirsitul lunii, insa, consumatorul din Romania este obligat sa plateasca taxe f. mari, din care este subventionata energia pe care a consumat-o in exces in timpul lunii respective.

Mai mult, unele subventii se pierd pe drum.

Si mai mult, nimeni nu face economie, deoarece fiecare vede energia ieftina, si, oricum, nimeni nu scapa de plata taxelor pentru subventionarea energiei consumate de toti ceilalti.

Inca si mai mult, producatorii nu vor scadea costurile de productie. Daca acestea sint mari, producatorii pot cere subventii si mai mari. Statul va creste taxele.

Cautarea unor surse alternative de energie mai ieftina (dar nesubventionata) sau a oricaror alte mijloace de economisire (nesubventionate) devine dificila d.p.d.v. economic.

Politic, oamenii sint dependenti de stat. In timp ce ei platesc taxe imense pt. subventii, sint nevoiti sa cerseasca preturi cit mai mici pentru energie. Vor cumpara multa energie, scumpa, si nu vor avea bani pt. alte investitii: mincare buna, carti, s.a. Nu vor invata sa faca decizii economice. Vor fi cersetori.

Asadar, energia NU se scumpeste in Romania mai mult decit in alta parte. Subventiile scad, iar pretul vazut de consumator creste, si asta e f. bine. Oamenii vor mai cumpara si altceva in afara de "intretinere". Vor putea cumpara energia cea mai ieftina, nesubventionata. Vor putea economisi folosind surse alternative de energie. Vinzatorii de energie vor incerca sa scada preturile pt. cistigarea pietii.

Mai exista un aspect al "scumpirii" energiei in Romania. Subventiile sint platite de cei care au, totusi, niste bani. Energia subventionata este consumata, pe linga cei cu bani, care au patru case de incalzit, si de pensionarii care stau in bucatarie ca sa se incalzeasca. De aceea, o parte din subventie reprezinta, de fapt, un transfer de la bogati la saraci. Acest transfer ar trebui insa facut in bani. Banii strinsi din taxe ar trebui dati saracilor. Saracii adevarati nu au un apartament in care sa se incalzeasca. Banii din subventii ar putea fi impartiti tuturor cetatenilor, ca sa nu mai fie loc de coruptie in distribuirea banilor. Aceasta impartire ar echivala cu un transfer de bani de la bogati la saraci (taxele fiind proportionale cu venitul, iar transferul fiind egal pentru toti).

Daca insa romanii nu vor sa ii ajute pe saraci, atunci ar trebui scazute taxele.

Daca nici asta nu se intimpla, ar fi frumos sa aflam cum sint folositi banii care erau folositi la plata subventiilor.

Catavencu

Cred ca este foarte important sa incepeti o campanie de informare/educare economica si institutionala-politica, adresata societatii civile in formare, adica celor care ar fi trebuit sa stie, macar ei, dar nu stiu nici ei.

As propune idei importante teoretice si exemple practice din viata de zi cu zi.

Exemplu de idei teoretice importante gresite: Statul trebuie sa dea mai multi bani institutiilor publice pt. ca acestea sa poata functiona in serviciul cetateanului. Fals, deoarece aceste institutii vor servi numai pe cei care le dau bani, adica pe guvernanti, si apropiatii lor. Banii trebuie dati indivizilor, care apoi trebuie sa poata cumpara serviciile respective pe piata libera. Pretul trebuie fixat pt. impiedicarea speculei. Fals: Specula apare pt. ca exista o oportunitate economica. Pretul trebuie lasat liber pt. ca sa scada in timp ce calitatea produselor creste. Studiu al structurilor de interese care mentin aceste strategii economice in Romania. Rezulta strategiile politice, bineinteles - voi nu v-ati atins de acest subiect. (pt. explicatii suplimentare si exemple, scrieti-mi; e greu sa concentrezi citeva cursuri intr-o fraza. )

Exemplu de idei practice gresite: In ziarele de azi, se anunta deduceri de taxe pt. indivizii care au in intretinere un nr. de persoane. Gresit: daca persoana care are venit nu transfera banii catre cei in intretinere? daca nici o persoana din familie nu are venit? Banii trebuie dati indivizilor care au nevoie de ei, ca un transfer direct de la stat, iar cei care au venit trebuie impozitati proportional. Nevasta/copilul unui alcoolic trebuie sa mearga in justitie ca sa explice ca nu primeste banii din deducerea sotului, care-i bea linistit?

Tineri utc-isti. Multi tineri au multe idei comuniste. Astfel, ieri seara, la City FM, Bucuresti, in cadrul discutiei despre marirea lefii demnitarilor, "moderatorul" a spus ca Basescu nu avea nevoie de un salariu mare, pt. ca are deja bani. Fals: daca nu-l platesti, nu-si va face treaba. Pe banii lui, s-ar simti mai bine in Hawaii, decit sa se lege la cap pt. Romania. Nu are destui bani pt. Hawaii? Ii poate fura. Basescu trebuie platit de noi, nu de mafie!

In Catavencu, de asemenea, am gasit o asemenea prostie de proportii. Am amendat-o, dar n-am primit nici un raspuns. (prin e-mail, ar fi fost usor)

Sint tone de idei comuniste pe care le aud in fiecare zi, mai ales de la tineri intelectuali care ar fi trebuit sa sustina politicile economice corecte si care au votat pe Basescu. Asta e problema, cei care ar fi trebuit sa inteleaga ceva, nu inteleg. N-o sa reusim in felul asta. Un tehnocrat Superman intr-un birou n-o sa faca el tot ce trebuie singur impotriva securitatii. Un sistem mai bun este mai eficient, si cere oameni mai bine pregatiti pt. ca sa functioneze. Daca oamenii nu inteleg capitalismul, el nu o sa functioneze. Va dau tone de idei in fiecare zi. Gratis.

CV-ul Academiei Catavencu e pistruiat: - nu aveti e-mail pe pagina de Internet; la redactie raspunde greu o secretara care nu stie nimic; voi cu cine discutati, de fapt? - sediul e pe Elisabeta: scump, fara locuri de parcare, dar spune ceva. Sper ca spune ca aveti profit destul de mare. - atac rasist impotriva lui Lis, pe mai multe numere; - campanie sustinuta impotriva interventiei americane in Kosovo - de pe pozitie ruseasca, nu critica obiectiva; am scris la redactie; mi-a raspuns ... cineva; in primul e-mail a crezut ca sint cu "ei", desi era f. clar ce spuneam - nu citise atent, nu era obisnuit; dupa mai multe scrisori mi-a spus ca sintem schizofrenici, adica traim in lumi diferite. Probabil: eu cu drepturile omului, el cu gasca;

In sfirsit, sa vedem ce iese. Pe astia ii avem, cu astia defilam. Si romanii pot capitalism.

P.S. Daca aveti bani, poate platiti o secretara.

revista 22

De ce nu constitutiei europene
(cu referire la revista 22, #796, anul XVI, 7 - 13 iunie 2005, p.7, articolul "Olanda este contra" de Sorin Alexandrescu)

Eu cred ca orice reforma se face cu o margine destul de mica. (Greu de crezut ca se trezesc toti dimineata lamuriti si cu alte opinii decit aveau seara.)

Rezulta ca au votat NU nationalistii (motivati corect, pt. ca fiind mai putin calificati au de pierdut, cei ce cistiga nevrind sa imparta cistigul, chiar daca e loc de cistig pt. toti) si o parte a reformistilor, nemultumiti de reforma. Nemultumirea vine tocmai din faptul ca nu pot controla reforma decit in acest mod grosier: sau o opresc complet, sau ii dau drumul cum vor administratorii de la virf. Cum vor administratorii de la virf? Ei vor sa se imbogateasca saracind restul, si asta e f. rau.

Dupa '89, economiile tarilor europene aveau nevoie de o restructurare importanta. Economia SUA a realizat acest lucru prin mijloace specifice pietei libere, rezultind un cistig imens. Europa este prea intepenita pentru asa ceva: f. greu inchizi afaceri nerentabile, si mai greu deschizi altele rentabile. Rezulta o recesiune. Un pansament pt. acesta recesiune ar fi fost o oarecare inflatie prin chetuieli bugetare in sectoare atent alese. Ce fac europenii de la virf? Dubleaza valoarea euro fata de dolar, cistigind prin speculatii financiare (pt. ca stiau ca se va dubla), cistigind influenta pe piata valutara internationala si, probabil, cistigind influenta politica (pt. ca armata n-au, sa traga un razboi). Rezultatul? Lipsa de bani la buget, taie din asistenta sociala, pierd referendumurile din Franta si Olanda, obtin o majoritate solida, de 70%, in Italia, pt. intoarcerea la lira, pierd din valoarea euro, si Dl. Sorin Alexandrescu scrie un articol. Acesta identifica corect motivele votului negativ si ii concediaza pe cei ce au votat astfel ca adepti ai unui "anume populism de joasa speta". Dinsul se si distreaza cu incompatibilitatea motivelor diferitelor grupuri de votanti.

De ce?

Motivatiile pot fi politice (afinitati europene), economice (22 e subventionat?) si de caracter (seful are intotdeauna dreptate). Sau poate asa gindeste Dinsul. Bine ca nu stiu.